Principală » 2013 » Decembrie » 7 » Despre posedare si exorcism
9:35 PM Despre posedare si exorcism | |
 Cazurile de posedare au fost destul de răspândite de-a lungul istoriei. Cele mai vechi menţiuni le avem de la sumerieni, care vorbeau despre demonii bolii, consideraţi a fi de cele mai multe ori responsabili pentru suferinţele trupeşti şi sufleteşti. Ei puteau fi alungaţi, de către preoţi specializaţi, prin exorcisme (denumirea procedurii a fost dată desigur ulterior, venind de la grecescul exorkizin – a jura). Nu este astfel de mirare că H.P. Lovecraft a creat în cărţile lui o lume demonică şi bolnavă prin folosirea ca model a miturilor sumeriene… Biblia redă la rândul ei mai multe cazuri, notabile fiind cele în care Iisus intervine personal pentru a alunga legiunile Satanei, şi culturile şamanice au şi ele ritualuri în acest sens. Să ne oprim însă, pentru început, pe meleagurile noastre. R. Vulcănescu remarcă în Mitologia română că Evul Mediu românesc a fost mult mai puţin influenţat de cultul diavolului, comparativ cu lumea occientală. Totuşi, se vorbeşte despre pravilele de desfăcut, notându-se şi că demonii puteau fi alungaţi din oamenii posedaţi prin ameninţări, descântece, înduplecări, rituri de potolire a forţei nocive, de alungare (exorcizare…) din corpul bolnavului prin rugăciuni, prin invocare, blesteme asupra numelui demonului sau al bolilor provocate de el. Dracii pot supune oamenii la suferinţe fizice şi sufleteşti extrem de intense, pot chinui somnul, afecta văzul, auzul, minţile, mersul, îl pot doborî la pământ, îl pot face să cadă în transă sau să moară. "Printre cei mai cunoscuţi exorcişti români îl amintim pe preotul ortodox Ilarion Argatu, care a efectuat sute de astfel de ritualuri la Mănăstirea Cernica." D. Cantemir menţionează în Descriptio Moldaviae jocul căluşarilor ca o metodă de exorcizare foarte eficientă (un foarte interesant episod din Dosarele X, intitulat chiar The Calusari, explorează această variantă a ritualului). I.C. Candrea în Folklorul medical român comparat enumeră demonii provocatori ai bolilor: Brânca, Ciuma, Holera, Vărsatul, Buba, Frigurile, Anghinarea, Moartea. Ortodoxismul foloseşte cu pregnanţă Moliftele Sfântului Vasile cel Mare ca rugăciuni de exorcizare (din slavonă, molitva – rugăciuni), considerate totodată a fi şi blesteme impotriva Satanei. Printre cei mai cunoscuţi exorcişti români îl amintim pe preotul ortodox Ilarion Argatu, care a efectuat sute de astfel de ritualuri la Mănăstirea Cernica. Slujbele de alungare a demonilor ţinute de el începeau cu Acatistul Domnului Iisus Hristos, continuând cu Sfânta Liturghie, sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu, şi se terminau cu Moliftele Sfântului Vasile cel Mare şi cu Moliftele Sfântului Ioan Gură de Aur. Conform martorilor, după ce se punea patrafirul pe capul celui posedat, acesta începea să urle, să înjure cu o voce inumană şi, când era stropit cu agheazmă, ajungea să se plângă de arsuri insuportabile. După ce slujba lua sfârşit, omul cădea într-un somn adânc, din care se trezea apoi liniştit. După 1990, celebritatea dobândită a contribuit la chemarea părintelui Argatu peste hotare, pentru a interveni în cazuri considerate disperate (a efectuat exorcisme, împreună cu alţi câţiva călugări, în Germania, Franţa, Belgia şi Statele Unite ale Americii). A încetat din viaţă în 1999; deshumat în 2006, trupul său era aproape intact. Mai multe lucrări inspirate din viaţa lui sau conţinând sfaturi şi îndrumări ale părintelui au fost publicate, şi sunt considerate a fi extrem de utile în lupta împotriva Răului – spre exemplu, lucrările pr. A. Argatu – Arhimandritul Ilarion Argatu – duhovnic şi exorcist şi Arhimandritul Ilarion Argatu –- Despre vrăji şi farmece şi lupta împotriva lor, amintesc, la o altă scară desigur, adaptată la practicile de cult moderne, de un Malleus Maleficarum ortodox. Desigur, au existat şi cazuri în care ritualurile de exorcizare s-au sfârşit tragic – e suficient să ne amintim de Cazul Tanacu (iunie 2005), când cinci monahi de la Mănăstirea Sfânta Treime au fost acuzaţi că au ţinut-o timp de trei zile pe Irina Cornici imobilizată pe o cruce de lemn, fără apă şi fără mâncare, supunând-o unui astfel de ritual, ceea ce a condus la moartea acesteia. Preotul Petru Corogeanu a fost condamnat la 14 ani de închisoare. Cele patru foste măicuţe care l-au ajutat au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între 5 şi 8 ani, pentru lipsire de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei. Însă nu toţi cei care cunosc acest caz sunt convinşi de justeţea verdictului – întrebându-se dacă moartea Irinei s-a datorat într-adevăr ritualului, şi nu cumva a fost cauzată de cel împotriva căruia acesta era îndreptat… Dar o amploare cu adevărat deosebită a luat posedarea de-a lungul istoriei mai cu seamă în Occident. În cele ce urmează ne vom opri asupra unor întâmplări şi consemnări celebre de posedare demonică, cunoscute oficial sub denumirile de infestatio sau obsessio. Sulpicius Severus (sec. IV), în Dialoguri, relatează cazul unui părinte cunoscut pentru alungarea demonilor care, temându-se să nu fie tentat de păcatul trufiei indus de faima câştigată, s-a rugat Domnului să îi trimită un diavol care să îl posede timp de cinci luni de zile pentru a-i spori frica şi a-i reaminti nimicnicia. Ceea ce s-a şi întâmplat, şi timp de cinci luni a trebuit să fie înlănţuit şi supus ritualurilor adecvate, pentru ca la terminarea acestui interval de timp să fie izbăvit de demon şi de păcat totodată. Papa Gregorius I (secolul al VI-lea) semnalează cazul unui băiat care, torturat de diavol întreaga noapte, a fost întemniţat la mănăstire de către călugăriţe. Simpla prezenţă a cuviosului abate Eleutherius a fost suficientă pentru a-l salva, dar mândria arătată de omul Bisericii după această întâmplare a făcut diavolul să revină. Şi de data aceasta cu mare dificultate a fost alungat. În Primul dialog al papei mai apare şi cazul unei călugăriţe posedate de diavol ca urmare a săvârşirii unui păcat, ulterior salvate de abatele Equitius. În sfârşit, tot aici este consemnat cazul unui diavol alungat de cuviosul episcop Fortunatus, diavol care sub înfăţişare de pelerin îl convinge apoi pe un bărbat să îi ofere găzduire în casa lui, îi posedă fiul şi îl determină pe copil să se arunce în foc, spre groaza şi nefericirea tatălui, care abia acum înţelege cu cine avusese de a face. În secolul al IX-lea, Cassia, în Prima colaţiune, vorbeşte despre repugnantul caz al unui oarecare Moses, om în fond pios, posedat de diavol tot ca pedeapsă pentru păcătuire. Astfel, Cassia susţine că Moses ajunsese să îşi vomeze propriile excremente, ceea ce dovedea clar că Domnul voia să semnaleze murdăria lui interioară de moment şi nevoia de curăţire urgentă şi absolută. Cu ajutorul abatelui Macharius şi a rugăciunilor şi umilinţei acestuia, demonul a fost în cele din urmă alungat.  În Malleus Maleficarum (lucrarea inchizitorilor Johann Sprenger şi Heinrich Kramer), găsim un incident petrecut în vremea Papei Pius al II-lea (secolul al XV-lea), care a dus la intervenţia Sfântului Oficiu în oraşul Dachov, unde un preot a devenit posedat ca urmare a blestemului unei vrăjitoare. Acesta îşi pierdea uzul raţiunii, scotea urlete teribile şi vorbea în limbi pe care nu le înţelegea, rugându-i apoi pe cei din jur să îi traducă ce a spus odată criza trecută, şi de asemenea efectua gesturi obscene şi blasfemiatoare, ori de câte ori se afla în apropiere de locuri sfinte. Cu mare greutate a fost salvat printr-un exorcism care a durat patruzeci de zile. Investigaţia declanşată de Inchiziţie a fost condusă chiar de către unul din cei doi autori ai Malleus-ului, şi tot în acest Cod procedural al Sfântului Oficiu găsim numeroase alte exemple citate ca fiind reale (Partea 2, Cap. X – Despre metodele prin care Diavolii prin intermediul Vrăjitoarelor câteodată îl posedă pe Om).În secolul al XVI-lea, Conciliul de la Trent înfiinţează în cadrul Bisericii Romano-Catolice Ordinul exorciştilor, care avea să fie desfiinţat abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea de către papa Paul al VI-lea. Mai departe prezentăm câteva întâmplări cutremurătoare legate de acest fenomen. În 1633, la Loudun, Maica Superioară Jeanne des Anges l-a abordat pe părintele Mignon, cerându-i îngrijorată ajutorul. Atât ea, cât şi alte călugăriţe au raportat halucinaţii şi vise vulgare, care se răspândiseră ca o boală în incinta aşezământului religios pe care îl conducea. Îndată ce Mignon şi asistentul său, părintele Barre, au început exorcismele, reacţia călugăriţelor a părut să confirme declaraţiile Maicii Superioare. Femeile sufereau convulsii violente, îşi contorsionau trupurile, îşi roteau complet şi cu o nemaipomenită viteză capetele şi membrele (ca şi cum le erau rupte), se deplasau în patru labe sau în alte moduri nenaturale cu o deosebită rapiditate, vorbeau într-o limbă necunoscută, lătrau, scoteau urlete cumplite, blasfemiau, implorau atenţii sexuale şi făceau gesturi obscene; ochii încetaseră să le clipească şi pentru perioade lungi şi dese de timp respiraţia li se oprea; chipurile le erau schimonosite înfiorător, limbile le deveniseră negre, umflate şi pline de bube şi coşuri. Jeanne des Anges a început să dezvolte o falsă sarcină. Inchizitorii au explicat aceasta prin faptul că demonii i-au umplut femeii pântecele cu aer, pentru a simula fenomenul. Falsele sarcini erau obişnuite în astfel de cazuri, la momentul aşteptatei naşteri femeile eliminând doar o cantitate deosebită de aer prin vagin. Exorcismele dând greş, cunoscutul cardinal Richelieu a trimis o comisie regală de specialişti, condusă de un capucin, un franciscan şi un iezuit, experţi în acest ritual. De data aceasta procedura s-a efectuat public, în faţa a peste 7000 de martori. Unul dintre exorcişti, părintele Jean Surin, cutremurat de grozăviile promise de demoni, s-a oferit ca gazdă în schimbul eliberării de posesiune a Jeannei. Demonii se pare că au acceptat pactul, şi în vreme ce Maica Superioară îşi revenea încet-încet, Surin a început să se simtă hărţuit de creaturi ale Iadului, bântuit de halucinaţii de neconceput, doborât de crize şi paralizie temporară, pierzându-şi totodată darul vorbirii pentru perioade lungi de timp. Mai bine de douăzeci de ani el s-a luptat disperat cu această stare, încercând să se sinucidă de mai multe ori. A fost văzut în repetate rânduri rătăcind dezbrăcat şi acoperit cu excremente, în timp ce profera blasfemii de neîndurat. Îngroziţi de cele văzute la Loudun, mai mulţi protestanţi au trecut la catolicism, convinşi acum de puterea religiei şi speriaţi de posibilitatea posedării. "Posedarea de către demoni nu e apanajul negurilor medievale şi/sau renascentiste. Ea rămâne o constantă a istoriei misterelor şi în perioadele modernă şi contemporană." În 1647, la Louviers, a avut loc un incident similar. Ancheta începută de Inchiziţie la mărturisirile sorei Madeleine Bavent, mărturisiri susţinute ulterior şi de alte călugăriţe, a descoperit ceea ce s-au considerat atunci a fi semne clare de posedare demonică. Exorcismele s-au ţinut şi de data aceasta în public. Martorii raportează că femeile vorbeau în limbi necunoscute, proferau insulte, obscenităţi şi blasfemii, strigau, plângeau, îşi ridicau veştmintele, implorau atenţie sexuală, îşi contorsionau trupurile cu mişcări bizare şi nenaturale (un preot care a prins de braţ o femeie în timp ce aceasta alerga haotic, încercând să o oprească, a avut surpriza ca braţul călugăriţei să i se răsucească complet în mână, ca şi cum nu era prins de corpul posedatei), iar pe corp le apăreau şi dispăreau succesiv răni stranii. Întâmplări de aceeaşi factură au avut loc şi în Aix-en-Provence (1611) şi Lille (1613). Ulterior, oamenii de ştiinţă au explicat fenomenul în diverse feluri, fie ca o farsă elaborată, fie ca pe un caz de isterie în masă. Cert este că nici una din cele două teorii vehiculate nu este întru totul satisfăcătoare când vine vorba de „abilităţile” stranii demonstrate de călugăriţe în timpul exorcismelor şi descrise cu lux de amănunte de către numeroşi martori. Însă posedarea de către demoni nu e apanajul negurilor medievale şi/sau renascentiste. Ea rămâne o constantă a istoriei misterelor şi în perioadele modernă şi contemporană, după cum vom vedea mai jos. La data de 31 mai 1778, pastorul Joseph Easterbrook a fost chemat de urgenţă de către o femeie pe nume Sarah Barber, în localitatea Mendip, unde un bărbat pe nume George Lukins purta o maladie stranie: omul "cânta, răcnea şi scotea sunete neobişnuite, din care o parte nu păreau vorbite cu voce umană, şi medicii nu îl puteau ajuta". Lukins însuşi era convins că e locuit de şapte demoni ce puteau fi alungaţi numai de către şapte prelaţi. Easterbook a contactat imediat numărul respectiv de oameni ai Bisericii, şi aceştia au fost de acord să se roage pentru "demoniacul din Yatton”. În acest sens avem mărturia reverendului John Valton, unul din cei şapte: "Acum oarecare vreme am primit o scrisoare prin care mi se cerea să fiu unul din acei oameni ai Domnului care se vor ruga pentru George Lukins. Am strigat atunci în faţa lui Dumnezeu, Doamne, nu sunt potrivit pentru asemenea lucrare; nu am îndrăzneala să întâlnesc un demoniac. Mi s-a răspuns cu fermitate: Dumnezeu îţi va da putere. Cu o zi înainte de cea în care trebuia să ne întâlnim, am fost să îl văd pe Lukins, şi am găsit asemenea credinţă în mine, că am putut atunci să îi înfrunt pe cei şapte demoni pe care îi găzduia. Nu m-am îndoit nici o clipă că îi vom aduce mântuirea. E de ajuns să mai adaug, că atunci când ne-am întâlnit, Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile, şi bietul om a fost salvat”. Conform Gazetei de Bristol din 11 iunie, care a publicat o relatare detaliată a exorcismului, Lukins a pretins că el este diavolul însuşi, a lătrat violent, a cântat Te Deum invers, şi a fost extrem de violent. Însă oamenii Bisericii au alungat demonii cerându-le să se întoarcă în Iad, şi posedatul s-a mântuit în felul acesta. În raportul redactat cu acest prilej de către Easterbrook sub coordonarea reverendului John Wesley, prelatul declară că probabil oamenii, în această eră de scepticism, se vor îndoi de întâmplare, dar el îi sfătuieşte să studieze scripturile şi istoria veche şi nouă, pentru a se lămuri că acesta a fost unul din multele cazuri de posedare demonică autentică. Un articol intitulat A Narrative of the extraordinary Case of George Lukins (The Gentleman’s Magazine and Historical Chronicle – Volume 58, Part 2) a contestat întâmplarea, declarând că posedatul era în fapt bolnav de epilepsie şi de dansul Sfântului Vitus. Ceea ce însă nu a putut contesta, a fost faptul că după ritual Lukins a dus o viaţă fericită şi lipsită de incidente sau de semne de boală. Cu privire la o altă întâmplare care la vremea ei a făcut vâlvă, în secolul al XIX-lea, fratele Burnoud i-a scris o scrisoare episcopului de Grenoble în care spunea: "L-am examinat pe Gay de Lyons de trei ori, fiecare sesiune durând între una şi două ore. Considerăm foarte probabil ca acest om să fie posedat de diavol". În sprijinul acestei afirmaţii îngrijorătoare, Burnoud aduce mai multe dovezi, cum ar fi aceea că Gay a dezvăluit "mai multe lucruri secrete pe care nu avea mijloace să le cunoască", precum şi faptul că înţelegea latina deşi nu învăţase această limbă. Doctorul Pictet, referitor la caz, a declarat că Gay "e perfect sănătos fizic şi mental, dar se află sub influenţa unui soi de puteri necunoscute, pe care în mod natural noi nu o putem detecta prin mijloace medicale, ca dovadă faptul că atunci când l-am interogat pentru prima dată pe domnul Gay, lucrul acela neobişnuit care vorbeşte prin gura lui ne-a relevat cele mai intime secrete ale inimii noastre, ne-a spus povestea vieţii noastre de la vârsta de doisprezece ani şi până acum, dând detalii pe care le ştiu numai Dumnezeu, confesorul nostru şi noi înşine". Alte declaraţii conexe sunt cele ale fratelui Chiron, care fondase o comunitate ce îngrijea de bolnavii mintal. Într-o zi, Chiron l-a dus pe Gay la casa unei femei considerate la rândul ei a fi posedată de un demon care se autodenumea Madeste. Chiron a pretins că întâlnirea a degenerat când demonii celor doi au început să se certe într-o limbă necunoscută, se pare că pe teme de supremaţie, astfel cum s-a presupus ulterior. Aceasta l-a convins pe Chiron, ca şi pe alţi martori, că Gay era într-adevăr posedat. Ca urmare a acestor investigaţii, Gay a fost exclus din Abaţia de La Trappe, unde intrase la vârsta de 46 de ani. Prietenii şi apropiaţii săi au încercat să obţină readmiterea lui Gay în Abaţie, cerând abatelui să efectueze exorcismul. Prelatul însă a refuzat. Gay a mai trăit câţiva ani, la un moment dat fiind arestat şi condamnat la câteva luni de închisoare sub acuzaţia că ar fi lunatic. În 1947, Salvador Dali a fost exorcizat de către fratele Bernardi, drept mulţumire dăruindu-i prelatului o sculptură cu Iisus pe cruce. 1842. Pastorul Johann Blumhardt din Möttlingen a fost abordat de o tânără pe nume Gottlieben Dittus, enoriaşă de-a sa, care se pare că suferea de seriose probleme psihice şi a cărei gospodărie era gazda unor fenomene stranii. Blumhardt, considerat un om serios şi nici pe departe un fanatic, a concluzionat după o atentă analiză că acest caz este similar cu cele raportate în Noul Testament ca fiind posedări demonice. După ce a căutat timp de două luni soluţii problemei, a considerat că aceasta îl depăşeşte şi a început să se roage împreună cu tânăra victimă: "Doamne Iisuse, ajută-ne. Am văzut îndeajuns ceea ce diavolul face; am vrea să vedem acum ce face Iisus”. Ei au persistat cu această rugăciune timp de doi ani grei, în care situaţia a continuat să se deterioreze constant, sora lui Gottlieben devenind şi ea ţinta atacurile diavoleşti. La capătul acestor doi ani însă, când fenomenele tocmai atinseseră un prag foarte ridicat de intensitate, sora posedată a lui Gottlieben a scos – cu o voce stranie – un strigăt năpraznic în mijlocul rugăciunii: Iisus m-a înfrânt!…, moment în care fenomenele au încetat fulgerător şi cu desăvârşire. Locuitorii din Möttlingen au compus un imn în cinstea lui Blumhardt, iar lupta lui dramatică cu Răul a fost documentată de către F. Zuendel în Pastor Johann Christoph Blumhardt: An Account of his Life. Tot în secolul al XIX-lea, papa Leon al XIII-lea emite edictul intitulat Exorcismus in Satanam et angelos apostaticos, rămas până astăzi una din cele mai utilizate forme de exorcism. În 1906, a avut loc groaznica posedare a Clarei Germana Cele. După cum a recunoscut ulterior, la vârsta de 16 ani fata a făcut un pact cu diavolul, ceea ce a dus la fenomenele care au oripilat întreaga Africă de Sud. Conform mărturiilor călugăriţelor de la Misiunea Sf. Mihail, Clara vorbea limbi pe care nu avea de unde să le ştie, "înţelegea poloneză, germană, franceză şi orice altă limbă". De asemenea, a demonstrat clarviziune dând în vileag cele mai intime secrete şi păcate ale celor cu care venea în contact, nu suporta obiectele sfinte, deţinea o extraordinară forţă şi o nemaipomenită ferocitate, atacând şi bătând cu sălbăticie călugăriţele. Vocea ei avea o bestialitate de neconceput, iar urletele îi erau insuportabile: "Nici un animal nu a urlat vreodată aşa, nici măcar leii”, a declarat una din martore. În repetate rânduri, s-a susţinut că tânăra levitase, uneori într-o poziţei orizontală alteori într-una verticală, ridicându-se până la o înălţime de un metru şi jumătate în aer. În această situaţie, reverendul Mansueti (director al Misiunii Sf. Mihail) şi reverendul Erasmus (confesorul Clarei), au decis exorcismul. Ritualul a durat, fără întrerupere, două zile, şi a început prin atacul Clarei care a zburat Biblia din mîinile preotului şi a încercat să îl sufoce cu propriul lui patrafir. La sfârşitul celor două zile însă, demonul a fost alungat şi fata era vindecată. În 1947, Salvador Dali a fost exorcizat de către fratele Bernardi, drept mulţumire dăruindu-i prelatului o sculptură cu Iisus pe cruce. În 1949, un băiat al cărui nume s-a decis a fi ţinut secret de către Biserică a fost exorcizat de către părintele Bowdern. Totul a început cu zgomote stranii în casă, care au devenit din ce în ce mai puternice, emanând apoi din pereţi. Tatăl băiatului i-a desfăcut bucată cu bucată în căutarea sursei sunetelor, fără să descopere nimic. Băiatul a început să vorbească brusc în latină şi aramaică. În timpul celor două exorcisme ţinute, el a reuşit să îşi elibereze una din mâini din legăturile care îl fixau de pat şi să spintece cu ajutorul unei scânduri braţul preotului de la încheietură până la umăr, ceea ce a necesitat ulterior o intervenţie medicală cu peste 100 de cusături. De asemenea, el a rupt nasul asistentului lui Bowdern, părintele Halloran. Filmele Exorcistul (cu Max von Sydow) şi Semn rău (cu Gregory Peck şi Sam Neill), precum şi amintitul episod din Dosarele X s-au inspirat din acest caz. În noaptea de 5 spre 6 octombrie 1974, părintele Peter Vincent, ajutat de reverendul Raymond Smith, au efectuat exorcismul asupra lui Michael Taylor, bănuit a fi posedat. Conform doctorului Bill Ellis de la Universitatea Statului Pennsylvania, ritualul i-a extenuat pe preoţi, care au reuşit să alunge din victimă patruzeci şi patru de demoni (ai incestului, blafemiei, zoofiliei şi pasiunii carnale etc.), nemaiputând însă să îi alunge şi pe ultimii trei – cei ai violenţei, nebuniei şi crimei. În mod straniu, cele ce au urmat au părut a le confirma declaraţia. Întors acasă, Taylor şi-a ucis cu bestialitate soţia şi şi-a strangulat cu violenţă câinele. A fost găsit de un poliţist pe stradă, complet gol şi mânjit de sus până jos cu sânge. La proces a fost declarat vinovat şi nebun. Reputaţi psihiatri americani au concluzionat, în urma unor studii aprofundate, că diavolul există, şi au propus ca posedarea demonică să fie recunoscută ca diagnostic medical. În 1975, Annelise Michel, diagnosticată cu boli mintale şi subnutriţie datorată acestora, nu a putut să treacă de o reprezentare a lui Iisus şi a refuzat să bea apă sfinţită. Aceasta i-a făcut pe părinţii ei să creadă că este posedată de demoni. De ceva vreme comportamentul ei se deteriorase considerabil: tratamentele medicale nu îşi făceau efectul, fata devenise intolerantă la obiecte şi locuri sfinte (în special la crucifixe), obişnuia să îşi sfâşie hainele, să mănânce cărbune, să îşi bea urina şi să vadă feţe de diavoli în timpul zilei. Alte simptome obişnuite erau brusca rigiditate a corpului, vorbirea la plural, dilatarea pupilelor fără o cauză aparentă, amnezie, senzaţia lui Annelise că trupul îi acţionează fără voinţa ei, persistarea acestor probleme în ciuda tratamentului medical şi fără o cauză medicală detectabilă. Disperaţi de anii de medicaţie fără efect, părinţii fetei au decis să apeleze la exorcism, cu permisiunea episcopului. După aproape un an de ritualuri efectuate, timp în care Annelise a continuat să refuze constant mâncarea, ea a decedat în somn. Doctorul solicitat de către părintele Alt pentru ajutor medical, se susţine că ar fi spus în acel moment că "nu există injecţii împotriva diavolului”. Autopsia a concluzionat că moartea s-a datorat subnutriţiei şi deshidratării. Atât părinţii cât şi preoţii care au desfăşurat exorcismele au fost arestaţi şi judecaţi pentru omor prin neglijenţă. La proces, părintele Alt şi părintele Renz au utilizat în apărarea lor casetele înregistrate în timpul exorcismelor, ca dovadă a prezenţei demonilor. Verdictul final a fost condamnarea la 3 ani de libertate supravegheată. Explicaţia ştiinţifică pentru acest caz rezidă în diversele boli care i-au fost atribuite lui Annelise, de la epilepsie la schizofrenie. În 1993, şase preoţi romano-catolici, printre care doi din cei mai celebri exorcişti ai lumii, părintele Amorth şi părintele Davies (fost medic), au înfiinţat Asociaţia Internaţională a Exorciştilor, în prezent aceasta numărând peste 200 de membri, acceptaţi pe criterii foarte selective. Exorcismele pot fi efectuate numai cu permisiunea episcopului, în prezenţa unui doctor, şi numai după ce posedatul a fost examinat de o comisie de psihiatri şi medici care nu au putut găsi o cauză naturală problemei sale. O ultimă menţiune pe acest subiect. Posedarea demonică nu este respinsă de toţi oamenii de ştiinţă ca imposibilă. Reputaţi psihiatri americani au concluzionat, în urma unor studii aprofundate, că diavolul există, şi au propus ca posedarea demonică să fie recunoscută ca diagnostic medical (a se vedea pe această temă, spre exemplu, aserţiunea lui Scott Peck, Glimpses of the Devil: A Psychiatrist’s Personal Accounts of Possession, Exorcism, and Redemption). CATEVA EXEMPLE ALE UNOR PERSOANE POSEDATE ! ACESTE VIDEOCLIPURI TREBUIE TRATATE CA ATARE ! (SUNT ORIGINALE 100%) | |
|
| |
| Total comentarii : 0 | |