Principală » 2013 » Decembrie » 4 » Demonismul: Hades, Satan, Lucifer si alti demoni
9:13 PM
Demonismul: Hades, Satan, Lucifer si alti demoni
Credinta in spirite raufacatoare este extrem de veche, ea stand deopotriva, atat la baza magiei, cat si la cea a religiei.

Fortele malefice condusi de doi zei

Demonii aveau locul lor bine definit in credintele asiro-babilonienilor, asemenea fiinte supranaturale manifestandu-si „fortele raufacatoare” mai cu seama noaptea, credinta care se va permanentiza, prin contagiune spirituala, la alte popoare, parvenind nealterata pana astazi. In timp, astfel de forte malefice vor ajunge a fi conduse de zei, ca Rudra si sotia sa Rudrani, temuti de vechii indieni, care credeau ca acestia locuiau in muntii din nord, de unde se napusteau in bande asupra oamenilor spre a le aduce tot felul de nenorociri.

Imparatia lui Hades

La vechii japonezi, infernul se afla undeva sub pamant, unde traia zeul focului aidoma imparatiei lui Hades a grecilor si a lui Orcus, la romani, unde se duceau mortii si de unde veneau strigoii, ca sa faca rau celor de pe pamant.

Zeul Seth al egiptenilor infatiseaza ideea de rau opusa binelui, el fiind reprezentat aproximativ asemanator cu viitorul diavol iudeo-crestin. Seth era un fel de om, cu cap hidos si urechi mari, avand in plus o coada lunga despicata.

Angra-Manyu, "fiinta raului”

Ideea de iad si de diavolii care il stapanesc a fost mai limpede infatisata in religia iranienilor antici. In conceptia religioasa a lui Zoroastru, Angra-Mainyu era personificarea nesupunerii, a imoralului si nedreptatii, Angra-Mainyu statea in fruntea unei armate a intunericului. Oastea lui cuprindea demoni de ambele sexe, vrajitori si vrajitoare, ca si geniile rele. Armata lui Angra-Mainyu sporea necontenit, primind sufletele pacatosilor si ale inamicilor iranienilor. Intre forta binelui condusa de Ahura Mazda si cea a raului ar fi existat o lupta inca de la inceputul lumii. In timp ce Ahura Mazda se straduie sa aduca numai bine oamenilor pe care i-a creat, inamicul sau Angra-Mainyu cauta sa-i distruga, raspandind in lume boli, minciuna, crime, insecte si plante otravitoare, cataclisme, razboaie, lupte fratricide etc. Este aici o evolutie remarcabila, pe plan etic, a conceptiilor antice, o sinteza a puzderiei de demoni aerieni, terestri, acvatici, marini, subterani, dusmani ai luminii, ratiunii, iubirii, ideilor, materiei etc.

Demonologia la vechii evrei

Conceptiile vechilor evrei exprima foarte instructiv procesul de cristalizare atit a demonologiei, cat si al angelologiei. Astfel, in perioadele stravechi ale istoriei lor, evreii nu faceau mari deosebiri intre ingeri si demoni, ca exponenti ai binelui si raului. De pilda, ingerul pus la poarta Edenului era un heruvim. Or, Kherubinul era in conceptia evreilor- un sfinx cu infatisare monstruoasa, fiind alcatuit din parti de trup omenesc, de vultur, leu si taur. De altfel, aceste fiinte care intruchipau sfinxul vor deveni mult mai tarziu, in literatura sacra crestina, cele patru figuri apocaliptice.

In contact cu credintele vecinilor lor, evreii vor sintetiza si vor perfectiona treptat conceptiile despre demoni. Cei mai vechi demoni la evrei erau reprezentati prin creaturi cvasi-umane, cu staturi uriase, uneori monstruosi, parosi. Numele de demon se aplica tuturor celor care se dovedeau hoti, criminali, calomniatori, in general raufacatorilor, apoi asupritorilor, inclusiv cuceritorilor militari, animalelor feroce, ca si unor evenimente obisnuite din viata cu caracter nefast, necazurilor sufletesti, pasiunii sentimentale, bolilor, ideilor obsesive.

In orice caz demonologia evreilor nu este mai veche decat perioada captivitatii babiloniene, fapt consfintit si in Talmud. In perioada 586-538 i.Hr. dogmele zoroastriene au fost preluate si sintetizate de evrei potrivit moralei lor. Acum apar foarte probabil cele sapte nume ale notiunii de Rau, personificate in Beelzebub, Samael, Python, Asmodeu, Belial, Lucifer si Satan.

Dumnezeul-musca

Beelzebub (dumnezeul-musca) era divinitatea locala a fenicienilor din Accaron, unde i se ridicase un templu. Pe langa templu fiinta un oracol, care a fost consultat, intre altii, de Achaziah, regele iudeilor, ingrijorat de o rana facuta intr-un accident. Dupa consultul respectiv, remarcabil ca eveniment pentru vechii evrei, Beelzebub a fost denumit de catre acestia „printul demonilor”.

Samael, printul demonilor, cel care a ademenit-o pe Eva

Samael isi datoreaza existenta fanteziei rabinilor. In comentariile lor mistice asupra Pentateuchului – cele cinci carti atribuite lui Moise – Samael este considerat print al demonilor si adversar inchipuit al lui Moise. Dupa comentatorii Pentateuchului, Samael mai era si printul mortii, iar dupa demonologul medieval Dom Calmet el trebuia sa prezideze „Judecata universala”. Mai exista credinta, la alti comentatori, ca Samael asmutise sarpele sa o insele pe Eva, indemnand-o sa, muste din fructul oprit si sa-i dea si lui Adam sa manance.

 
Python, sarpele demonilor

Python, nume cu rezonanta greaca, ce a surprins de la inceput pe traducatorii vechi ai Bibliei, are o origine dintre cele mai ciudate. Pentru prima oara apare acest termen in Deuteronom, fiind folosit pentru a desemna iluminatii, sau pe cei care aveau spirit profetic. In secolul al III-lea i.Hr., gramaticii comunitatii eseniene, facand o traducere in greceste a Bibliei, au incercat sa explice termenul respectiv. Patrunsi de elenism, ei leaga cuvantul de Apollo, zeu solar si al profetiilor, cel care ucisese sarpele Python. Cum la evrei exista mitul sarpelui satanic, intre acest personaj biblic si Python s-a creat o legatura. Python a devenit astfel spirit al demonilor.



Asmodeu, duhul cel rau

Asmodeu era duhul cel rau care ucisese pe cei sapte barbati ai Sarei inainte de a se uni cu ea ca soti. Un al optulea barbat, tanarul Tobie este trimis de ingerul Rafael sa o ia de nevasta pe Sara, care tocmai isi pusese in gand sa se sinucida de rusine si durere. Tobie, auzind povestea fetei, a incercat sa refuze, afirmand ca Sara era posedata de un demon ce ucidea pe orice barbat care se apropia de ea. Insa ingerul Rafael l-a invatat un siretlic, anume ca, intrand in camera nuptiala, sa duca cu el o catuie in care sa arda inima si ficat de peste. Simtind mirosul, Asmodeu a fugit in partile de rasarit ale Egiptului.

In duhul lui Asmodeu se regaseste o legenda orientala veche, preluata in scrierile rabinice, care au facut din Asmodeu capetenie a regatului umbrelor, un demon exterminator. Adoptat de credinta evreilor, in jurul lui Asmodeu se tes noi povesti.

Belial, de la nenorocire la spirit rau

Belial prezinta un curios exemplu asupra a ceea ce poate deveni, in conceptia mistica, un cuvant obisnuit. Initial era in ebraica un simplu substantiv, cu dubla semnificatie – „nimicnicie, rautate” si „pierdere, nenorocire”. Mai tarziu devine adjectiv, cu sensul de „rau, om care nu poate suferi jugul, rebel”. Cu timpul, cuvantul da nastere expresiei „copil al lui Belial”, adica „copil rautacios” utilizata frecvent in Biblie pentru a desemna unele personaje raufacatoare. Cum numele unor divinitati asiriene si feniciene erau precedate de particula „bel” (beel), de exemplu Beel-zebub, Beel-Phegor etc. Acestea au fost repede apropiate cuvantului ebraic „belial”, capatand, in conceptia vechilor evrei, sensul de demoni, opusi lui Iehova.

Lucifer, devenit demon dintr-o greseala de interpretare

Lucifer, regasit in limbajul Bibliei, are o origine latina, semnificand „cel care aduce lumina”. Ca si la Belial, denumirea ascunde o eroare de interpretare, facuta de Origene, Eusebie, Athanasie, Grigore cel Mare, Tertulian, Ambrozie si altii care au crezut ca deslusesc in Lucifer „caderea Ingerului” din conceptia crestina. In fapt, totul era o confuzie deoarece in textul initial Babilonul era comparat cu Luceafarul (denumirea planetei Venus). Dar traducatorii latini au confundat Babilonul-Luceafar cu ingerul cazut in iad, pastrand pentru capetenia diavolilor denumirea de Lucifer, care va trece mai apoi in toate limbile neolatine europene cu acceptia de "mai marele iadului”.



Satan, rivalul lui Dumnezeu

Satan, cu semnificatia ebraica „adversar, inamic, calomniator”, intra in nomenclatura demonologica incepand cu Cartile regilor componente ale Vechiului Testament. Dar el va gasi si consacrarea crestina. Satan apare ca un acuzator si un inamic al oamenilor, dar si ca un rival al lui Dumnezeu. In timp ce Dumnezeu este personificarea binelui, Satan devine cea a raului.

Catolicismul in special va face din Satan un personaj care va bantui sufletele bietilor credinciosi. El va fi judecatorul exterminator, ale carui sanctiuni au forme infernale. Figura lui Satan inspaimanta, reduce la tacere, terorizeaza. Pe de alta parte, acelasi Satan va fi invocat de vrajitori, in manoperele lor de magie neagra. In secolul al III-lea ghicitorii si vrajitorii vor fi catalogati ca pactizanti cu Satan, conceptie venind din textele biblice si care va starui in veacurile urmatoare cu consecinte tragice.

Secolul al V-lea va aduce o definitie teologica a conceptiei despre diavol, prin dezbaterile Conciliului de la Toledo (anul (447), in timp ce Conciliul de la Constantinopole (anul 547) va stipula „eternitatea prezumata a demonilor”. Secolele X si XI vor gasi la Bizant o incredibila raspandire a credintelor in Satan, ajunse aproape un cult.
Categorie: Superstitii si Legende | Vizualizări: 382 | Adăugat de: zuzu | Tag-uri: satan, rosminzuzu, LuCiFer, spirite, zuzu, rosmin, hades, Demoni, Iad, satana | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]

Descriere

YOYOYO.uCoz.Ro - Este un site ce contine sabloane uCoz traduse in limba Romana! Aceste sabloane le puteti descarca gratuit!